Polovragi

VECHIMEA ŞI CTITORII MÂNĂSTIRII:


Pictura din interiorul biserici manastirii		Pictura de la intrarea in biserica manastirii		Staretia manastirii		Manastirea Polovragi

            Recentele cercetări istorice stabilesc vechimea Mânăstirii Polovragi în jurul anului 1505, ctitorită fiind de Radu şi Pătru, fii lui Danciul Zamona, menţionaţi într-un hrisov emis la 18 ianuarie 1480 de voievodul Basarab cel Tânăr (1477-1481).
            Timp de un secol şi jumătate documntele nu mai pomenesc nimic despre această mânăstire.
            În anul 1645, satul Polovragi devine proprietatea logofătului Danciul Pârârianul, fiul lui Hamza. Stăpân peste o serie de moşii, potrivit tradiţiei, a zidit la “Braniştea semănată”, cum se numea atunci Platoul Polovragilor, un locaş de cult pentru odihnă şi reculegere sufletească, iar în caz de pericol, pentru refugiu şi adăpost.
            Prima atestarea documentară a Mânăstirii Polovragi rezultă dintr-un hrisov emis la 6 iulie 1648 de Matei Basarab, prin care vioevodul îi confirmă satul cu acelaşi nume, dăruit de ctitor.
            Danciul Pârâianul a zidit biserica pe vechile temelii, păstrând partea cea bună, cum dovedeşte zidăria din partea inferioară a construcţiei. Ctitorirea vechilor biserici pe fundaţii anterioare era un procedeu frecvent, datorită distrugerilor şi calamităţilor de tot felul, care se ţineau lanţ.
            În anul 1657, mânăstirea a fost vizitată de arhidiaconul Paul de Alep, însoţitorul patriarhului Macarie al Antiopiei,prin Ţara Românească. În jurnalul său consemnează că un boier vestit a clădit în satul Polovragi “o mare mânăstire cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”... Am făcut şi slujbă în faţa lui, într-o mare biserică de lemn, lângă zidirea cea nouă.”. De aici se constată că în perioada respectivă, a existat la Mânăstirea Polovragi o biserică de lemn, ridicată în urma ruinării celei de zid, unde s-a oficiat cultul divin, până la terminarea bisericii actuale.
            Ctitorul Danciul Pârâianul a închinat mânăstirea Sfântului Mormânt, către care călugării trebuiau să plătească anual 50 de taleri.
            Perioada “închinării” a fost, pentru Mânăstirea Polovragi, o etapă întunecată. De aceea marele domnitor Constantin Bâncoveanu o răscumpără în anul 1763 şi o face metoc al Mânăstirii Hurezi.
            Istoria Mânăstirii Polovragi din această perioadă este cuprinsă în frumoasa inscripţie chirilică din pronaosul bisericii, aşezată deasupra uşii de la intrare.
Voievodul Constantin Brancoveanu este, deci al treilea ctitor al Mânăstirii Polovragi. Prin purtarea sa de grijă s-a zugrăvit interiorul, s-a adăugat pridvorul în stil brâncovenesc, s-au construit unele chilii şi clopotniţa precum şi zidurile de cetate.
            Mânăstirea Polovragi s-a bucurat şi de sprijinul unor creştini evlavioşi. Dintre ei amintim pe jupâniţa Stanca, sora lui Danciul Pârâianul, care a donat la 1 aprilie 1650 întreaga sa avere. De asemenea, amintim şi pe Ioan Bengescu, ginerele lui Andrei Scorei, ctitorul a cinci chilii.

            ... inapoi